Posts Tagged ‘job’

Avem nevoie de japonezi?

13, Februarie, 2008

 

Tuturor celor care sunt convinşi că există lucruri imposibile, le recomand să citească ultima carte a lui Haruki Murakami apărută în România, „Underground”. Este o colecţie de reportaje despre atentatul cu gaz sarin de la metroul din Tokyo din anul 1995.

Cartea merită citită în primul rând pentru a descoperi o perseverenţă incredibilă, un devotament aparte al japonezilor pentru datorie. Oamenii îşi povestesc vieţile şi nu ezită în niciun moment când vine vorba despre drumul pe care şi l-au ales:

Oare românii ar putea vreodată să fie aşa? Nu spun că e neapărat mai bine, mă gândesc pur şi simplu dacă ar fi vreodată posibil…

„Iau metroul de la 8:03, care merge spre staţia Tobu-do-butsu-koen. Mereu acelaşi metrou. Mă urc din acelaşi loc şi deja cunosc feţele celor din jur.”   (Iizuka Yoko, 24 de ani)

„Data de 20 martie a picat într-o luni. Înainte mi-am luat liber o săptămână şi am mers în Guam. Eu şi soţia. La fiecare zece ani, angajaţii pot să-şi ia cinci zile concediu şi primesc un bonus de 100.000 de yeni. Asta e politica firmei.”    (Kaneko Akihisa, 32 de ani)

Adică, wtf, ar fi oare posibil în România să vadă cineva munca ca pe o plăcere, un scop în sine şi pentru sine şi nu doar un simplu troc? Adică, să nu ne lovim cu pumnii în cap că ne sacrificăm timpul pentru a câştiga bani, ci să ne gândim în primul rând că ne dezvoltăm pe noi ca indivizi…? Să facem ceea ce ne place să facem, să simţim că în fiecare zi am mai făcut un pas în direcţia pe care o visăm? E oare posibil, sau trebuie să importăm japonezi? Şi dacă facem asta, măcar putem să o facem fără să ne blestemăm în fiecare clipă zilele pentru că ne vindem ţara?!

Ce înseamnă viaţa voastră?

12, Februarie, 2008

Viaţa voastră. Ce dracu înseamnă fiecare clipă pentru voi?

Câţi dintre voi s-au gândit vreodată la asta într-un mod serios?

Ştiu, încă de mici ni se spune că trebuie să muncim pentru a trăi. Problema este, câţi dintre noi chiar meditează asupra subiectului, câţi se întreabă de ce trebuie să munceşti pentru a trăi, de ce trebuie să îţi garanteze cineva existenţa?

Sau, alte întrebări derivate, ca de exemplu:

1. Teroriştii acţionează într-o singură secundă, la cererea unui lider pe care îl ascultă orbeşte. De ce pentru a îi condamna pe acei terorişti, sistemele occidentale au nevoie de zeci de ani de procese?

2. De ce oamenii trăiesc şi se fut fără nicio problemă în India şi în toată lumea a treia în timp ce Occidentul îşi bate capul cu drepturile omului şi cu rasismul?

3. De ce trebuie să te consulţi cu 1000 de oameni înainte de a putea să spui ceea ce crezi în public?

4. De ce ai nevoie de o bucată de hârtie ca să exişti?

Nu spun că e greşit cum se întâmplă astăzi, cred doar că prea puţini dintre noi se gândesc serios la aceste probleme.

Vreau să văd şi eu tirani care îşi asumă tirania – why the fuck trebuie să se ascundă de exemplu Putin, e evident, vreau să văd criminali care în loc să spună, „Băutura m-a făcut să ucid” să răspundă simplu, „Eu domne, eu, fără niciun motiv, fără nicio scuză, am ucis”!
Vreau să văd oameni care îşi trăiesc viaţa în cunoştiinţă de cauză. Nu mă interesează dacă mai bine sau mai rău, ci doar asumat!

E chiar atât de greu?

plm

Scuze!

11, Februarie, 2008

 Am în ultimele zile senzaţia că exclamaţia asta defineşte cel mai bine România din punct de vedere ideologic. În permanenţă ne cerem scuze, atât la nivel de ţară cât şi la nivel de individ. Sunt foarte puţini cei care îşi asumă propriile acţiuni, sunt foarte puţini cei care refuză să se complacă într-o stare de suficienţă nocivă.

Adică, pe şleau, sunt foarte mulţi care îşi plâng de milă. Începând cu bloggerii care în fiecare zi condamnă cine ştie ce şi terminând cu cei aflaţi în aparatul de conducere, care vorbesc despre lipsa fondurilor, despre imaginea de ţară negativă, etc.

Nu, lipsa fondurilor nu este un argument, pentru că nu te împiedică nimeni să faci rost de mai multe fonduri. Delăsarea oamenilor din jurul tău iarăşi nu este un argument, pentru că nu te obligă nimeni să faci ca ei. Un om care vrea să muncească va face asta, un om care chiar vrea să răspundă la mailuri va dormi o oră mai puţin ca să o facă. Totul ţine de priorităţi şi de cum ştii să te uiţi sau nu în oglindă. Nu te opreşte nimeni, puterea este numai a ta. Cel care vrea să se revolte o face cu adevărat, nu folosindu-se de aparenţa unui sistem construit după modelul deux et machina pentru a se scuza.

Ştiu, nimeni nu are timp şi totuşi discotecile sunt pline, magazinele la fel, întotdeauna oamenii îşi găsesc o scuză. Nu am timp, uite, trebuie să fac aia. Când de fapt majoritatea nu face decât să îşi „omoare timpul”.

E foarte simplu. Vreau să văd şi eu oameni care fac ceva şi atât, pentru însăşi lucrul acela în sine, vreau să văd oameni care trăiesc în prezent. Nu în viitor, nu în trecut ci în prezent. Oameni care se bucură şi fac de plăcere ceva astăzi, nu idioţi care fie muncesc pe rupte sperând că de mâine îşi vor permite să nu mai facă nimic, fie nu fac nimic vorbind întotdeauna cum de mâine lumea se va transforma şi ei vor începe să muncească.

Vreau să descopăr şi eu oameni normali! Lăsaţi-i vă rog să vină la mine…

sau măcar câini… ăştia sunt mai simpatici 😀