Archive for Martie 2008

Cea mai tare victorie!

21, Martie, 2008

 Oamenii sunt în general foarte ipocriţi. Şi când spun ipocrizie mă refer la suporterii care în loc să se bucure că echipa lor probabil va câştiga la masa verde cu 3-0, se plâng că nu este cinstit!

Noi românii cu cinstea la butonieră o să murim! 😀

Eu personal m-am bucurat cu adevărat pentru prima dată la un meci de fotbal de când a plecat murinho de la chelsea… parcă victoriile astea care sunt obţinute total aiurea, contrar cursului jocului şi chiar atunci când îi doare pe adversari cel mai tare, parcă victoriile astea fac tot farmecul vieţii… 😀

Anti-spam? O porcărie…

14, Martie, 2008

 

Ştiu, astăzi e cool să ai ceva împotriva spamului, să ajuţi la curăţarea netului şi alte de-astea…

Uite, mie de exemplu îmi place spamul, mi se pare o parte firească a Internetului. Şi nu, nu mă refer aici la spamul industrial, făcut de boţi şi de zombies, ci la spamul făcut de micile companii, la rata de un mesaj la câteva zile cu noutăţile.

Atâta timp cât ai adrese de contact publice, nimeni nu poate interzice companiilor să îţi trimită mesaje. Sunt liste publice, sunt trecute la contact pe vreun site? Deci sunt adrese care pot fi găsite printr-un simplu search pe Google, so fuck off!

Cu listele de adrese ilegale e altă problemă, iar aici trebuie umblat la sursă, pentru că e foarte tentantă pentru un manager de firmă mică posibilitatea de a trimite la 500.000 de adrese mailuri cu doar 2 milioane… Şi dacă stau bine să mă gândesc, şi pentru managerii de firme mari e la fel de tentant. 😀

Şi totuşi, dacă chiar vrei să nu primeşti spam, e simplu, îţi faci o adresă personală pe care nu o comunici decât anumitor persoane şi pe care nu o foloseşti pe site-uri, bloguri, etc. Eu am 2 astfel de adrese şi nu am spam aproape deloc. Deci, se poate… La fel cum dacă nu vrei să primeşti telefoane de la tot felul de imbecili, ai un număr pe care îl ştiu doar apropiaţii…

Chiar sunt penibile toate aceste campanii, ţinând cont că durează în medie un minut să ştergi 30 de mesaje spam din inbox. Mai mult durează să te plângi sau să raportezi.

Eu înţeleg că utilizatorii români au prea mult timp liber şi se plictisesc pe net, dar nu îi înţeleg pe cei care şterg mesaje fără să le citească şi refuză să accepte că un om care doreşte să le comunice ceva s-ar putea să nu le citească gândurile ca să ştie că s-ar putea să nu îi intereseze! 😀

Eu n-am dat unsuscribe în viaţa mea şi nici nu cred că o să dau vreodată… Dacă mâine apare ceva interesant, de unde ştiu ce o să pierd? Fiecare lucru merită un pic de atenţie, nu ştii de unde apare ceva interesant…

Şi uite cum nu ştiu românii să respecte munca şi cum ţipă şi urlă şi se dau cu curu de podea ca la grădiniţă… 😉 În loc să dea simplu del sau să citească sau, cel mai bine, să zâmbească…

Tonsil trouble?

13, Martie, 2008

Fanii unuia dintre cele mai importante seriale de animaţie din istoria cinematografiei americane se pot bucura. South Park a reînceput aseară, primul episod al seriei 12 fiind difuzat de Comedy Central. Se anunţă un sezon plin de scântei, creatorii anunţând că au mai multe „poliţe” de plătit de anul trecut… 😀

Până atunci, „Tonsil trouble” merită fiecare minut de vizionare…

We’re not just sure, we’re HIV positive!  😀

Ceva bun…

13, Martie, 2008

 

Milka biscuit… A picat chiar bine în miez de noapte prin Austria… 😀 

bbl

6, Martie, 2008

 afk câteva zile – Italia, Castello di Duino

back with pictures   😀

Ce-o să iasă din MTV?

6, Martie, 2008

 Se simte transformarea postului care definea practic subsolul clasamentului de audienţă. De când a intrat în Pro, se vede că ceva se mişcă acolo, programe noi, campanie, de toate…

Personal, mi se pare interesant traseul pe care îl va avea acest post în viitor. Dacă iese bine, va fi după mine unul dintre cele mai mari succese ale brandingului Pro.

Cred că în vreo 2-3 luni ar trebui să se vadă transformări majore, deocamdată am văzut că au început serios pe TV şi virale.

Deci, de urmărit…   D

Pilda puterii sau despre problemele democraţiilor occidentale

5, Martie, 2008

 

Astăzi lumea se îndreaptă spre o societate demasificată radical. Nu mai putem vorbi despre un public compact, oamenii aleg din ce în ce mai rar să urmeze curentul social. Şi nu pentru că s-au transformat peste noapte în rebeli, ci pentru că multitudinea de variante existente duce la o cristalizare ideatică aproape imposibil de realizat. Întotdeauna apare o variantă aparent mai bună, de aceea este din ce în ce mai greu să mizezi astăzi pe utilizatori fideli.

            Statele occidentale, mai bine zis sistemul ideologic occidental a apărut ca un răspuns, ca o variantă alternativă la totalitarismul specific altor zone geografice. Şi astăzi mulţi occidentali îşi justifică sistemul antagonic, prin opoziţie. Musulmanii ucid, deci varianta creştină e mai bună, totalitarismul încalcă drepturile omului, deci capitalismul e varianta optimă.

            Nu este greşit să vedem avantajele unui sistem, problema este atunci când devenim orbiţi de acestea şi nu observăm şi punctele slabe. Acestea există de fiecare dată, perfecţiunea este doar un sofism filosofic. Democraţia are puncte slabe, la fel cum regimurile totalitare au avut şi puncte forte. Pentru a reuşi să descoperim sistemul cel mai potrivit pentru societatea actuală, trebuie să analizăm detaşat şi să găsim atuuri. Filosofia viitorului va fi o filosofie pozitivă. Vremea nihiliştilor a trecut, oamenii vor astăzi soluţii.

            Problema principală a democraţiilor occidentale este însăşi definirea lor în raport antagonic cu statele totalitariste. Dacă în acestea din urmă puterea este concentrată de câţiva indivizi, statele occidentale, tocmai pentru a evita aceste probleme, mizează pe o descentralizare generală. Creăm regulamente de protecţie, organigramele devin din ce în ce mai stufoase, iar asta duce la o îngreunare a mecanismelor sociale.

            Avem astăzi legi pentru orice, aproape nimic nu mai rămâne la latitudinea individizilor. Înmulţirea actelor antisociale este o consecinţă a acestor legi pe care factorii decizionali încearcă de multe ori să le impună cu forţa, iraţional. Ne împiedicăm de hârtii, nu reuşim să acţionăm rapid. Birocraţia sufocă democraţiile occidentale, pentru că doar prin birocraţie şi prin legi aparent absurde se poate asigura egalitatea şanselor.

            În momentul în care încerci să egalizezi, nu poţi să o faci decât în jos. Niciodată nu vei reuşi să îi ridici pe indivizi la un nivel maxim de performanţă, de aceea pentru a le oferi şanse egale trebuie să scazi nivelul general. Iată capcana ascunsă a democraţiilor occidentale, care se încăpăţânează să le ofere cetăţenilor şanse egale în absolut toate domeniile, când de fapt asta este absurd.

            Pentru că lumea încă fuge de spectrul marilor dictatori, pentru că ne temem de putere, refuzăm astăzi să ne mai asumăm propriile acţiuni. Niciodată un conducător nu va fi considerat responsabil pentru un eşec atâta timp cât între acel conducător şi acţiunea propriu-zisă se află un aparat executiv imens, care filtrează orice decizie. Degeaba încearcă liderul ales democratic să imprime o atitudine puternică, până la acţiune această putere va fi diluată de fiecare angajat, care o va transforma după propriile percepţii.

            Exemplul economiei mondiale este grăitor, iar cei care analizează fenomenul observă că în spatele fiecărei reuşite se ascunde o personalitate puternică, un om sau un grup restrâns de oameni care a ales la un moment dat să treacă peste limitele democratice pentru a îşi impune punctul de vedere, pentru a îşi asuma un risc şi pentru a avea astfel şansa unui câştig. Dacă trebuie să te consulţi cu 1000 de oameni înainte de a putea să spui un cuvânt, nu vei reuşi niciodată să te impui, pentru că nu vei putea vorbi niciodată de propriul tău ego, nedisimulat. O companie nu poate funcţiona în absenţa unui individ sau a unui grup mic care să decidă şi să-şi asume responsabilităţile.

            Aceasta este cea mai mare problemă a statelor occidentale. Din cauza aparatului birocratic extins, deciziile se iau foarte greu. Şi iată cum ajungem să fim în imposibilitatea exercitării unor măsuri evidente. Teroriştii acţionează într-o singură secundă, la cererea unui lider pe care îl ascultă orbeşte. Pentru a îi condamna pe acei terorişti, sistemele occidentale au nevoie de zeci de ani, împiedicându-se în fiecare moment de piedici ascunse născute din însăşi geneza lor. Iată de ce sistemul occidental nu este de multe ori capabil să ofere soluţii optime, iată de ce oamenii din Occident se simt presaţi de societate, obligaţi în fiecare zi să treacă prin site. Doar când evidenţa trebuie demonstrată, doare când ai nevoie de o hârtie ca să exişti!

            În loc să acţionăm rapid, să folosim la maximum oportunităţile care apar, noi facem rapoarte, hârtii peste hârtii, simţim nevoia să ne justificăm în fiecare moment. Societatea noastră este capabilă să acorde şanse egale, dar nu ştie să îşi răsplătească imediat campionii, societatea noastră dispune de resurse incredibile, dar nu le poate debloca, societatea occidentală deţine o putere imensă, însă face eforturi imense pentru a se constrânge pe sine.

            Un exemplu evident este situaţia caricaturilor care au inflamat lumea musulmană. În timp ce fanaticii au acţionat imediat, au ameninţat cu violenţa, au comis acte brutale, societăţile occidentale au demarat discuţiile, încercând să contextualizeze problema şi să vadă până unde poate merge libertatea.

            Polaritatea pare astăzi că s-a schimbat, iar lumea orientală a devenit mult mai practică. Cei de acolo trăiesc, în timp ce Occidentul îşi bate capul cu drepturile omului şi cu rasismul. Semănăm teribil de mult cu acei călăreţi medievali în armuri care ţineau la etichetă şi la blazon şi erau ucişi înainte să apuce să lupte de nişte „tipi” care nu se sfiau să călărească în chiloţi…

            Este timpul ca Occidentul să înveţe să nu se mai teamă de propria putere. Nu trebuie să demonstrăm nimic! Să înţelegem că avem dreptul să ne impunem, să înţelegem că avem nevoie de lideri puternici, de personalităţi marcante. Nu putem să gestionăm prin talente disipate, avem nevoie de persoane care să managerieze aceste talente. Nu aparatul este cel mai important, ci oamenii care se află în fruntea aparatului.

            Să nu confundăm democraţia cu lipsa acţiunii, să nu trăim cu impresia că suntem egali. Visul acesta este o simplă utopie, iar Occidentul trebuie să mizeze pe vârfurile sale pentru că doar acestea îl pot ajuta să se impună. Nu, nu un elitism, ci o selecţie naturală care să ţină cont de talentele native ale fiecăruia. Nu există oameni mai proşti, există doar domenii diferite şi alegeri de viaţă proaste. Să îi lăsăm să greşească, pentru că nu putem să hotărâm toţi. Să nu încercăm să aplatizăm, ci să le respectăm individualitatea celor de lângă noi, chiar dacă această individualitate le dictează să urmeze orbeşte grupul. 100 de fanatici care au ales singuri acest drum este un grup mai puternic decât o adunare de 1000 de oameni de ştiinţă care visează în fiecare moment să facă altceva.

            Este timpul să ne asumăm propria condiţie. Dacă vom rata, nu este nicio problemă, nu toţi trebuie să fie învingători. Ar trebui însă în fiecare moment să ne dorim să fim naturali. Doar aşa vom reuşi să fim cu adevărat puternici. Până la urmă e simplu, avem nevoie de dictatori democratici!

                                      Editorial, ARCAD@, februarie 2008

Adbreak, sau publicitate pe un colţ de masă

5, Martie, 2008

 Cam cu senzaţia asta am plecat de la eveniment. Şi nu din cauza invitaţilor sau a discuţiilor, care pe alocuri au fost chiar interesante.

Ci din cauza organizării, care nu a arătat deloc profesionist…

În primul rând, sonorizarea mai bine nu exista, invitaţii se auzeau ca din butoi, iar în spate mulţi se întorseseră cu spatele la scenă ca să poată discuta mai bine.

Au mai fost apoi şi filmuleţele făcute de IqAds, care arătau ca nişte postări mediocre de pe YouTube. Pe lângă faptul că decorul din spatele celor ce vorbeau amintea categoric de Enciclopedia sau de Tvr Cultural, se auzea atât de încet, încât trebuia să citeşti de pe buze pentru a înţelege ceva. Foarte tare a fost că deşi au fost doar 2 filmuleţe, la finalul fiecăruia izbucneau prin sală exclamaţii de genul „Yes, în sfârşit…” 😀

În rest, multă lume, multe idei, multe discuţii şi mult „zumzăit”…

Piaţa merge înainte…  😉