Posts Tagged ‘entertainment’

Avem nevoie de japonezi?

13, Februarie, 2008

 

Tuturor celor care sunt convinşi că există lucruri imposibile, le recomand să citească ultima carte a lui Haruki Murakami apărută în România, „Underground”. Este o colecţie de reportaje despre atentatul cu gaz sarin de la metroul din Tokyo din anul 1995.

Cartea merită citită în primul rând pentru a descoperi o perseverenţă incredibilă, un devotament aparte al japonezilor pentru datorie. Oamenii îşi povestesc vieţile şi nu ezită în niciun moment când vine vorba despre drumul pe care şi l-au ales:

Oare românii ar putea vreodată să fie aşa? Nu spun că e neapărat mai bine, mă gândesc pur şi simplu dacă ar fi vreodată posibil…

„Iau metroul de la 8:03, care merge spre staţia Tobu-do-butsu-koen. Mereu acelaşi metrou. Mă urc din acelaşi loc şi deja cunosc feţele celor din jur.”   (Iizuka Yoko, 24 de ani)

„Data de 20 martie a picat într-o luni. Înainte mi-am luat liber o săptămână şi am mers în Guam. Eu şi soţia. La fiecare zece ani, angajaţii pot să-şi ia cinci zile concediu şi primesc un bonus de 100.000 de yeni. Asta e politica firmei.”    (Kaneko Akihisa, 32 de ani)

Adică, wtf, ar fi oare posibil în România să vadă cineva munca ca pe o plăcere, un scop în sine şi pentru sine şi nu doar un simplu troc? Adică, să nu ne lovim cu pumnii în cap că ne sacrificăm timpul pentru a câştiga bani, ci să ne gândim în primul rând că ne dezvoltăm pe noi ca indivizi…? Să facem ceea ce ne place să facem, să simţim că în fiecare zi am mai făcut un pas în direcţia pe care o visăm? E oare posibil, sau trebuie să importăm japonezi? Şi dacă facem asta, măcar putem să o facem fără să ne blestemăm în fiecare clipă zilele pentru că ne vindem ţara?!

Anunțuri

Sfinţii moderni se fut?

3, Februarie, 2008

 Deşi biserica a încercat să mă convingă să nu 😀 , am citit Versetele Satanice ale lui Rushdie.

Şi iată cea mai tare fază pe care am citit-o în ultimul an, ca pentru a încununa un roman superb:

„- Foarte bine, a zis ea. Mărturisesc, dar promite-mi că păstrezi secretul.

El s-a întins după Coca-Cola.

– Ce secret?

Naivul de Jumpy. Mishal i-a şoptit la ureche:

– Mi-o trag. Cu amicul tău, domnul Hanif Johnson, avocat.

Jumpy a fost şocat, ceea ce a iritat-o pe fată.

– Of, las-o baltă! Nu mai am cincisprezece ani.

El i-a răspuns cu glas stins:

– Dacă mama ta află cumva…

Iar Mishal şi-a pierdut din nou răbdarea.

– Dacă vrei să ştii, a zis ea irascibilă, Anahita e cea care mă îngrijorează! Vrea şi ea tot ce am eu. Iar ea, apropo, chiar are cincisprezece ani.

Jumpy şi-a dat seama că răsturnase paharul de carton şi acum avea Cola pe pantofi.

– Dă-i drumul, insistă Mishal. Eu am recunoscut. E rândul tău.

Dar Jumpy n-a putut spune nimic. Dădea încă din cap, cu gândul la Hanif.

– O chestie din asta l-ar putea termina, a zis el.

Vorbele lui au pus capac la tot. Mishal şi-a ridicat nasul în vânt.

– Oh, am priceput! a răspuns ea. Crezi că nu sunt destul de bună pentru el.

Şi a adăugat peste umăr, în timp ce pleca:

– Poftim, Greieraşule. Sfinţii nu se fut niciodată?”

Lansez aici un sondaj. Ce părere aveţi voi, cum se reproduc îngerii? Că nu ţin minte să fi zis Pleşu ceva despre asta… 😀