Posts Tagged ‘eu’

Scuze!

11, Februarie, 2008

 Am în ultimele zile senzaţia că exclamaţia asta defineşte cel mai bine România din punct de vedere ideologic. În permanenţă ne cerem scuze, atât la nivel de ţară cât şi la nivel de individ. Sunt foarte puţini cei care îşi asumă propriile acţiuni, sunt foarte puţini cei care refuză să se complacă într-o stare de suficienţă nocivă.

Adică, pe şleau, sunt foarte mulţi care îşi plâng de milă. Începând cu bloggerii care în fiecare zi condamnă cine ştie ce şi terminând cu cei aflaţi în aparatul de conducere, care vorbesc despre lipsa fondurilor, despre imaginea de ţară negativă, etc.

Nu, lipsa fondurilor nu este un argument, pentru că nu te împiedică nimeni să faci rost de mai multe fonduri. Delăsarea oamenilor din jurul tău iarăşi nu este un argument, pentru că nu te obligă nimeni să faci ca ei. Un om care vrea să muncească va face asta, un om care chiar vrea să răspundă la mailuri va dormi o oră mai puţin ca să o facă. Totul ţine de priorităţi şi de cum ştii să te uiţi sau nu în oglindă. Nu te opreşte nimeni, puterea este numai a ta. Cel care vrea să se revolte o face cu adevărat, nu folosindu-se de aparenţa unui sistem construit după modelul deux et machina pentru a se scuza.

Ştiu, nimeni nu are timp şi totuşi discotecile sunt pline, magazinele la fel, întotdeauna oamenii îşi găsesc o scuză. Nu am timp, uite, trebuie să fac aia. Când de fapt majoritatea nu face decât să îşi „omoare timpul”.

E foarte simplu. Vreau să văd şi eu oameni care fac ceva şi atât, pentru însăşi lucrul acela în sine, vreau să văd oameni care trăiesc în prezent. Nu în viitor, nu în trecut ci în prezent. Oameni care se bucură şi fac de plăcere ceva astăzi, nu idioţi care fie muncesc pe rupte sperând că de mâine îşi vor permite să nu mai facă nimic, fie nu fac nimic vorbind întotdeauna cum de mâine lumea se va transforma şi ei vor începe să muncească.

Vreau să descopăr şi eu oameni normali! Lăsaţi-i vă rog să vină la mine…

sau măcar câini… ăştia sunt mai simpatici 😀

Eu mă bucur

3, Februarie, 2008

   Tot văd cum de câteva zile, diferite organizaţii şi oameni politici şi de media plâng pe „catafalcul” CNSAS.

Curtea Constituţională a României a admis excepţiile ridicate de câţiva avocaţi şi a decis că CNSAS a fost înfiinţată şi a funcţionat din 1999 fără baze constituţionale. Se plânge astăzi în România, oamenii se bat cu pumnul în piept şi urlă. Nu pricep de ce, pentru că oricum o să o facă la loc. Tot aia e.

Eu mă bucur totuşi, că scăpăm măcar pentru câteva luni de isteria dosarelor! Nu de alta, dar m-am plictisit de Securitate în sus, Securitate în jos. Când nu merge ceva în România, Securitatea e de vină, comuniştii, străinii, etc. Parcă niciodată noi nu greşim cu nimic… Ştiam eu, toată lumea are ceva cu noi. 😉

Soluţia ar fi simplă: câteva canistre de benzină, un chibrit şi tone de arhive arse. Aşa poate s-ar putea pleca de la 0 şi am învăţa şi noi să ne gândim la viitor şi nu la trecut.

Pe bune, chiar nu înţeleg obsesia asta cu securiştii. Adică, wtf, când sunt atâtea lucruri frumoase de făcut.

Şi nu, chiar nu contează dacă ai suferit de pe urma lor, faptul că se scrie într-un ziar că un moş a semnat sub prenumele de Billy nu te va ajuta cu nimic.

p.s.  pentru că ştiu că mi se va răspunde cu chestii de genul, suntem români, comunismul ne-a marcat, avem o istorie a suferinţei, etc…

De ce trebuie să ne complacem în condiţia noastră? De ce nu suntem capabili, dacă realizăm că am fost marcaţi negativ de un regim, să stabilim că gata, de mâine suntem alţii, să refuzăm să ne mai întoarcem la trecut? De ce nu suntem capabili să ne forţăm să uităm şi să gândim exact cum vrem noi? Dracu, de asta suntem oameni, pentru că putem decide cum vrem să fim. Şi dacă nu reuşim, există întotdeauna psihologi. 😉

Flueraşul

1, Februarie, 2008

Pentru că am multe de spus şi cred că blogul este într-un fel o parte importantă a viitorului în media.

  

Pentru că îmi place ideea de blog şi pentru că vreau să fac ceva profesionist, să le ofer cititorilor motive pentru a reveni aici.

  

Blog, pentru că, până la urmă, îmi place.

E de-ajuns, cred eu…