Pilda puterii sau despre problemele democraţiilor occidentale

 

Astăzi lumea se îndreaptă spre o societate demasificată radical. Nu mai putem vorbi despre un public compact, oamenii aleg din ce în ce mai rar să urmeze curentul social. Şi nu pentru că s-au transformat peste noapte în rebeli, ci pentru că multitudinea de variante existente duce la o cristalizare ideatică aproape imposibil de realizat. Întotdeauna apare o variantă aparent mai bună, de aceea este din ce în ce mai greu să mizezi astăzi pe utilizatori fideli.

            Statele occidentale, mai bine zis sistemul ideologic occidental a apărut ca un răspuns, ca o variantă alternativă la totalitarismul specific altor zone geografice. Şi astăzi mulţi occidentali îşi justifică sistemul antagonic, prin opoziţie. Musulmanii ucid, deci varianta creştină e mai bună, totalitarismul încalcă drepturile omului, deci capitalismul e varianta optimă.

            Nu este greşit să vedem avantajele unui sistem, problema este atunci când devenim orbiţi de acestea şi nu observăm şi punctele slabe. Acestea există de fiecare dată, perfecţiunea este doar un sofism filosofic. Democraţia are puncte slabe, la fel cum regimurile totalitare au avut şi puncte forte. Pentru a reuşi să descoperim sistemul cel mai potrivit pentru societatea actuală, trebuie să analizăm detaşat şi să găsim atuuri. Filosofia viitorului va fi o filosofie pozitivă. Vremea nihiliştilor a trecut, oamenii vor astăzi soluţii.

            Problema principală a democraţiilor occidentale este însăşi definirea lor în raport antagonic cu statele totalitariste. Dacă în acestea din urmă puterea este concentrată de câţiva indivizi, statele occidentale, tocmai pentru a evita aceste probleme, mizează pe o descentralizare generală. Creăm regulamente de protecţie, organigramele devin din ce în ce mai stufoase, iar asta duce la o îngreunare a mecanismelor sociale.

            Avem astăzi legi pentru orice, aproape nimic nu mai rămâne la latitudinea individizilor. Înmulţirea actelor antisociale este o consecinţă a acestor legi pe care factorii decizionali încearcă de multe ori să le impună cu forţa, iraţional. Ne împiedicăm de hârtii, nu reuşim să acţionăm rapid. Birocraţia sufocă democraţiile occidentale, pentru că doar prin birocraţie şi prin legi aparent absurde se poate asigura egalitatea şanselor.

            În momentul în care încerci să egalizezi, nu poţi să o faci decât în jos. Niciodată nu vei reuşi să îi ridici pe indivizi la un nivel maxim de performanţă, de aceea pentru a le oferi şanse egale trebuie să scazi nivelul general. Iată capcana ascunsă a democraţiilor occidentale, care se încăpăţânează să le ofere cetăţenilor şanse egale în absolut toate domeniile, când de fapt asta este absurd.

            Pentru că lumea încă fuge de spectrul marilor dictatori, pentru că ne temem de putere, refuzăm astăzi să ne mai asumăm propriile acţiuni. Niciodată un conducător nu va fi considerat responsabil pentru un eşec atâta timp cât între acel conducător şi acţiunea propriu-zisă se află un aparat executiv imens, care filtrează orice decizie. Degeaba încearcă liderul ales democratic să imprime o atitudine puternică, până la acţiune această putere va fi diluată de fiecare angajat, care o va transforma după propriile percepţii.

            Exemplul economiei mondiale este grăitor, iar cei care analizează fenomenul observă că în spatele fiecărei reuşite se ascunde o personalitate puternică, un om sau un grup restrâns de oameni care a ales la un moment dat să treacă peste limitele democratice pentru a îşi impune punctul de vedere, pentru a îşi asuma un risc şi pentru a avea astfel şansa unui câştig. Dacă trebuie să te consulţi cu 1000 de oameni înainte de a putea să spui un cuvânt, nu vei reuşi niciodată să te impui, pentru că nu vei putea vorbi niciodată de propriul tău ego, nedisimulat. O companie nu poate funcţiona în absenţa unui individ sau a unui grup mic care să decidă şi să-şi asume responsabilităţile.

            Aceasta este cea mai mare problemă a statelor occidentale. Din cauza aparatului birocratic extins, deciziile se iau foarte greu. Şi iată cum ajungem să fim în imposibilitatea exercitării unor măsuri evidente. Teroriştii acţionează într-o singură secundă, la cererea unui lider pe care îl ascultă orbeşte. Pentru a îi condamna pe acei terorişti, sistemele occidentale au nevoie de zeci de ani, împiedicându-se în fiecare moment de piedici ascunse născute din însăşi geneza lor. Iată de ce sistemul occidental nu este de multe ori capabil să ofere soluţii optime, iată de ce oamenii din Occident se simt presaţi de societate, obligaţi în fiecare zi să treacă prin site. Doar când evidenţa trebuie demonstrată, doare când ai nevoie de o hârtie ca să exişti!

            În loc să acţionăm rapid, să folosim la maximum oportunităţile care apar, noi facem rapoarte, hârtii peste hârtii, simţim nevoia să ne justificăm în fiecare moment. Societatea noastră este capabilă să acorde şanse egale, dar nu ştie să îşi răsplătească imediat campionii, societatea noastră dispune de resurse incredibile, dar nu le poate debloca, societatea occidentală deţine o putere imensă, însă face eforturi imense pentru a se constrânge pe sine.

            Un exemplu evident este situaţia caricaturilor care au inflamat lumea musulmană. În timp ce fanaticii au acţionat imediat, au ameninţat cu violenţa, au comis acte brutale, societăţile occidentale au demarat discuţiile, încercând să contextualizeze problema şi să vadă până unde poate merge libertatea.

            Polaritatea pare astăzi că s-a schimbat, iar lumea orientală a devenit mult mai practică. Cei de acolo trăiesc, în timp ce Occidentul îşi bate capul cu drepturile omului şi cu rasismul. Semănăm teribil de mult cu acei călăreţi medievali în armuri care ţineau la etichetă şi la blazon şi erau ucişi înainte să apuce să lupte de nişte „tipi” care nu se sfiau să călărească în chiloţi…

            Este timpul ca Occidentul să înveţe să nu se mai teamă de propria putere. Nu trebuie să demonstrăm nimic! Să înţelegem că avem dreptul să ne impunem, să înţelegem că avem nevoie de lideri puternici, de personalităţi marcante. Nu putem să gestionăm prin talente disipate, avem nevoie de persoane care să managerieze aceste talente. Nu aparatul este cel mai important, ci oamenii care se află în fruntea aparatului.

            Să nu confundăm democraţia cu lipsa acţiunii, să nu trăim cu impresia că suntem egali. Visul acesta este o simplă utopie, iar Occidentul trebuie să mizeze pe vârfurile sale pentru că doar acestea îl pot ajuta să se impună. Nu, nu un elitism, ci o selecţie naturală care să ţină cont de talentele native ale fiecăruia. Nu există oameni mai proşti, există doar domenii diferite şi alegeri de viaţă proaste. Să îi lăsăm să greşească, pentru că nu putem să hotărâm toţi. Să nu încercăm să aplatizăm, ci să le respectăm individualitatea celor de lângă noi, chiar dacă această individualitate le dictează să urmeze orbeşte grupul. 100 de fanatici care au ales singuri acest drum este un grup mai puternic decât o adunare de 1000 de oameni de ştiinţă care visează în fiecare moment să facă altceva.

            Este timpul să ne asumăm propria condiţie. Dacă vom rata, nu este nicio problemă, nu toţi trebuie să fie învingători. Ar trebui însă în fiecare moment să ne dorim să fim naturali. Doar aşa vom reuşi să fim cu adevărat puternici. Până la urmă e simplu, avem nevoie de dictatori democratici!

                                      Editorial, ARCAD@, februarie 2008

Anunțuri

Etichete: , , , , , ,

5 răspunsuri to “Pilda puterii sau despre problemele democraţiilor occidentale”

  1. krossfire Says:

    Nu prea sunt de acord cu aparitia democratiei occidentale ca reactie la totalitarismul altor zone. Majoritatea au evoluat natural si in contrast cu fostele regimuri totalitare ale propriilor tari.

    Sa nu uitam ca pana si comunismul promitea integrarea ”democratiei” si ca pana dupa WW2 nu se prea astepta nimeni sa apara o segregare atat de puternica intre democrati si totalitari.

  2. fluerasul Says:

    vlad, tocmai asta e problema, ca au evoluat in contrast. Ceea ce apare ca un contrast sau se dezvolta ca un contrast mai devreme sau mai tarziu isi va pierde ratiunea de a exista, este in firea lucrurilor…

  3. galina Says:

    Democratia poate fi exersata doar in situatia in care tot cetateanul este corect informat .
    Cand tot cetateanul este dezinformat, orice alegere ar face desi pare liber, , el cetateanul
    nu devine democratic deoarece nu alege ci ia din ce i se dã.
    pasind pe arterele dezinformate care ii sunt trasate.
    (In cazul in care cetateanul depisteaza dezinformarea el nu se lasa dezinformat , sau stie intre ce si ce va alege,iar democratia poate deveni eficienta.In cazul in care scamatoriile politice nu permit evidentierea definitiilor corecte… aleluia ,democratie…)

    Civilizatiile occidentale au cel mai mare bagaj de experienta democratica, de unde si problema : cel ce are cea mai mare cota democratica nu isi recunoaste siesi cum ca ar fi vreodata dezinformat; el se crede in top; pe el nu-l duce nimeni cu presul ; , ,,etc
    .Nerecunoscandu-si siesi, nu mai poate fi eficient in a ajuta eventual vicitmizatii

    si ca sa nu cotcodacesc la orele serii de ca si cum pe jumatate adormita, poftim intrebare treaza
    de exemplu:
    Toata lumea zice ca in 89 a cazut comunismul.
    Aceasta formulare fiind o gogoritza , o irealitate, un neadevar,

    ceva in absoluta si totala neconcordantza cu faptele politic si istorice ale democratiei in se;
    ……………………………………………………………………….
    Fluerasul , de data asta nu cred ca ai gasit metafora cea mai fericita, zãu:
    contrastele sunt necesare
    Cum am deosebi formele, distantzele, apropierile,
    difernetele dintre noapte si zi cum le-am percepe daca s-ar estompa contrastele?

    Incearca la tv fara contrast sa vezi cum redã…”in firea lucrurilor”

    ctcdc
    oooa

  4. razvan Says:

    Absolut pertinente observaţiile tale, mai ales din punctul de vedere al masificării individului şi al slăbiciunilor democraţiilor…În opinia mea, utopia şanselor egale şi necesitatea (derivând din însăşi esenţa unei asemenea civilizaţii) de a lupta cu mijloace „democratice” şi „fair-play” împotriva extremism-terorismului care ne ameninţă constituie în prezent cele mai mari probleme…Nu crezi totuşi că „descoperirea sistemului cel mai potrivit” este întrucâtva şi ea utopică? Personal, mă gândesc mai curând la o adaptare „din mers”, la o redefinire continuă şi progresivă a criteriilor noastre…
    O altă problemă o constituie ceea ce tu numeşti autoconstrângerea societăţilor noastre (cauzată, e adevărat, în mare parte de birocraţie, dar şi de o anumită contextualizare – cum pe drept o numeşti) prin contrast cu trecerea imediată la acţiune a musulmanilor…Accentul fundamental mi se pare mie cel pe care l-ai pus în penultimul paragraf…Fanatismul este cel care le dă acestora putere; fanatismul le permite să se arunce în aer ori să se năpustească orbeşte cu avioanele în clădirile noastre…Dacă privim problema strict din punctul de vedere al unei anumite voinţe de a izbândi, al unei energii, probabil că aceştia sunt mai degrabă sortiţi să învingă decât lumea noastră, măcinată de contradicţii, de concepţii polarizante şi de problematizări uneori excesive…
    Pe cine şi-a pus Isus temelia bisericii? Pe Petru – pe apostolul care s-a lepădat de trei ori de el! Probabil că exact asta este esenţa civilizaţiei noastre – să-şi găsească puterea în depăşirea slăbiciunilor…

  5. fluerasul Says:

    galina, sunt de acord ca sunt necesare contrastele, dar bazate pe o esenta, nu esenta bazata pe contraste. In rest, nu te contrazic, doar iti spun ca a cazut comunismul… pe verificate 😀

    razvan, ai spus multe lucruri interesante. Sunt de acord cu tine, sistemul perfect nu exista, insa trebuie sa ne apropiem cat mai mult de ceea ce avem nevoie…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: